Începând cu luna decembrie, putem simţi cu toţii schimbarea plutind în jurul nostru. Aerul se răceşte treptat, în timp ce oamenii, dimpotrivă, devin tot mai calzi, iar decoraţiunile sezoniere sunt nelipsite, apărând parcă peste noapte. În această perioadă feerică, toţi visăm să ne petrecem timpul la lumina focului din şemineu, lângă o ciocolată caldă, sub adăpostul unei pături călduroase.

Poate recunoşti aceste “simptome” ca fiind faimosul spirit de sărbători. Hai să fim sinceri, vremurile acestea fermecate ne duc cu gândul la magia serii de Crăciun, şi nu e greu deloc să ne lăsăm duşi de atmosfera deosebită a sărbătorilor.

Cu toate acestea, dacă e să fim mai practici, de ce să nu recunoaştem că e sezonul perfect pentru a câştiga nişte clienţi noi sau pentru a-ţi mări vânzările şi a face puţin branding? Noi, cei de la Pagix, ne-am gândit la maximizarea potenţialului sărbătorilor de iarnă, şi ţi-am pregătit două cadouri deosebite pentru această iarnă: „Să ningă” şi „Căciula Moşului”.

E foarte uşor să îţi îmbraci website-ul cât mai festiv în aşteptarea sărbătorilor, şi astfel vei câştiga un look nou şi proaspăt. Trebuie doar să te loghezi în contul tău de Pagix, să accesezi Tabloul de bord şi să dai click pe Editează site. În partea de sus a paginii vei vedea două butoane noi, Căciula Moşului şi Să ningă. Dacă selectezi Căciula Moşului, vei avea o căciuliţă roşie şi festivă deasupra logo-ului tău, iar cu opţiunea Să ningă te vei bucura de o ninsoare liniştită pe toată pagina. Imaginează-ţi ce surpriză plăcută ar avea un prim vizitator pe pagina ta - cu siguranţă va fi impresionat de faptul că ai făcut un pas în plus faţă de concurenţă şi ţi-ai decorat site-ul în stilul sărbătorilor de iarnă. Vei face o primă impresie foarte bună, iar clienţii vor vedea că ţii la afacerea ta şi eşti preocupat de prezentarea acesteia. Plus, clientela ta obişnuită va fi plăcut surprinsă când îţi va vizita website-ul. Vei reprezenta acea firmă simpatică, cu cele mai tari idei de sărbători!

Dacă vrei să mergi şi mai departe, îţi sugerăm să arunci o privire şi la şabloanele, pozele şi iconiţele noastre de Crăciun. E important totuşi să fii temperat şi să nu exagerezi, poate fi destul de uşor să te laşi dus de magia momentului.

 

Pe cât de simplu este să aduci puţină bucurie de Crăciun pe pagina ta, poţi cu uşurinţă să elimini aceste două opţiuni, odată ce a trecut febra sezonului: cu un simplu click pe butoanele Înlătură Căciula şi Opreşte.

Pentru informaţii adiţionale, te rugăm să ne contactezi oricând la info@pagix.ro

Le dorim tuturor clienţilor noştri un Crăciun fericit şi Sărbători excelente!

Opțiuni noi lansate